Drept Penal

Acasă / Domenii / Drept Penal

Avocații din cadrul Vasile-Agăpescu Florian Law Office asigură asistența și reprezentarea juridică a persoanelor fizice sau juridice implicate în anchete penale, împotriva cărora a fost începută urmărirea penală sau care au fost trimise în judecată în fața instanțelor penale competente.

Apărare Penală

Considerăm că indiferent cine este persoana împotriva căreia se aduc acuzații de natură penală, aceasta trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție și de un proces echitabil până la soluționarea definitivă a cauzei.

Asistență în Anchete

Oferim asistență și reprezentare în diverse cauze penale având ca obiect acuzații pentru infracțiuni de corupție și de serviciu, contra patrimoniului, de fals, privind circulația pe drumurile publice, evaziune fiscală, trafic de droguri.

Executarea Pedepselor

Oferim asistență și reprezentare de specialitate în cauzele privind executarea pedepselor penale, respectarea drepturilor individuale și modificarea regimului de executare a pedepselor penale.

Procese Echitabile

Scopul avocatului este de a participa în fața organelor de cercetare penală sau instanțelor de judecată pentru ca să fie respectate drepturile clientului său care se confruntă cu o acuzație penală, pentru a preîntâmpina eventuale erori sau abuzuri procedurale.

Aveți nevoie de consultanță juridică?

Contactați-ne pentru o discuție despre cazul dumneavoastră

Contactează-ne